Parajumpers sale Parajumpers sale http://www.unifem.ch canada goose sale http://www.canadagooseoutlets.be

Trans(a)gressiv Art

Artist: Tara (von Neudorf)

Curator: Diana Dochia

15.01.2011 – 27.03.2011

Vernisaj: 15.01.2011, ora 16:00

Trans(a)gressiv Art

O să pornim în definirea artei lui Tara (von Neudorf) de la un citat de Hegel “[?] Dar opera de artă nu este atât de naiv centrată pe sine; este în esenţă o întrebare; o chemare a sânului sensibil, un apel la minte şi spirit… Orice operă de artă este un dialog cu oricine îi stă în faţă”1. Creaţia lui Tara (von Neudorf) se întinde pe o perioadă de zece ani. Artist român cu o puternică forţă de sintetizare şi redare a dramelor sociale şi politice, Tara (von Neudorf) se naşte în 1974 într-un sat din judeţul Mureş, Transilvania, România. Termină Universitatea de Artă şi Design din Cluj, la secţia grafică cu lucrarea “Endlösung” (2003) şi masterul, la aceeaşi Universitate, secţia pictură, cu lucrarea “Despre Ideea de Rău la Români cu exemple” (2006). Demersul artistic a lui Tara (von Neudorf) se concentrează încă de la primele expoziţii pe un tip de artă cu bogate implicaţii social-politice în cadrul unor expoziţii mamut cu sute de lucrări, ce dau senzaţia de horror vacui, transformând spaţiile de expunere, în adevărate instalaţii incendiare. Artist contestat de unii critici, iubit de alţii, cenzurat extrem de frecvent datorită subiectelor pe care le abordează, imaginile propuse de Tara reprezintă adesea un protest brutal la realităţile cotidiene. Istoricul de arta David Freedberg considera că “prin refuzarea pericolelor artei, cenzura îi suprimă posibilităţile”2.

Arta sa se înscrie în conceptul artei transgresive. O artă care are puterea de a încălca sau violenta noţiunile de morală şi sensibilitate. Hegel considera natura transgresivă ca fiind “domeniul incomensurabil al fiecărei opere de artă în parte”3. Anthony Julius constata că în cadrul artelor vizuale se regăseşte cel mai înalt grad de exploatare al transgresivului. Lumea artei contemporane este dominată de o pluralitate de forme artistice, neexistând principii clar stabilite asupra modului de creare şi judecare a operei de artă. Se poate vorbi în acest moment de estetică şi în acelaşi timp de anti-estetică. “Arta transgresivă este arta în care excepţia subversivă constituie regula”4. Problema naturii transgresive apare în lucrări ale filosofilor Mikail Bakhtin, Georges Bataille sau Michel Foucault. Foucault definea astfel transgresiunea: “Transgresiunea este un gest care priveşte limita. [?] Jocul limitelor şi al transgresiunii pare guvernat de o obstinaţie simplă: transgresiunea depăşeşte şi nu încetează a reîncepe să depăşească o linie care, imediat, se închide în urma ei într-un val de puţină memorie, reculînd astfel, din nou, pînă la orizontul indepasabilului. [?] Transgresiunea nu opune nimic faţă de nimic, nu face să alunece nimic în jocul deriziunii, nu caută să clatine soliditatea fundamentelor; nu face să strălucească cealaltă faţă a oglinzii dincolo de linia invizibilă şi de netrecut. [?] Nu e nimic negativ în transgresiune”5. În tradiţia lui Nietzsche şi Georges Bataille, Foucault scrie despre forţarea limitelor raţionalităţii în artă, despre iraţionalităţile care încălcă graniţele.

Arta lui Tara (von Neudorf) se concentrează adesea pe ideea de conflict. Conflictul văzut, ca o forţă ce atrage şi impune; ca mijloc de exprimare şi anticipare a unei voinţe, fie ea de natură politică, economică, religioasă sau socială. Artistul încorporează în lucrările sale tot ceea ce există în comportamentul, memoria, fantezia sau coşmarurile oamenilor, reflectând lumea aşa cum este ea: multiplă şi organică. Aglomerarea de simboluri, forma sintetizată, utilizarea şi refolosirea materialelor neconvenţionale exhibă o lume aproape necrofagă.

Trans(a)gressive Millennium este viziunea unei lumi sangvine, viscerale în care consemnarea faptelor nu se face după timpul convenţional al omenirii. Secole întregi de episoade cotidiene concentrate în aşa fel, încât să poată coexista în aceeaşi clipă. Agonie şi extaz, crimă şi pedeapsă, credinţă şi blasfemie.

Ca artist, Tara (von Neudorf) se simte obligat să ia atitudine faţă de sistem şi de societatea în care trăieşte. Marshall McLuhan afirma la un moment dat că “Lumea a devenit un sat”, odată cu noile media şi cu apariţia audiovizualului, lumea avea să cunoască o informatizare accentuată care va conduce la o mondializare şi mai accentuată. Artistul american Leon Golub afirma că “noile imperii comunicaţionale nu respectă graniţele naţionale sau conceptuale”6. Tara trăieşte în această lume globală, pe care o creionează în cadrul desenelor sale când comic, când furios, înfăţişând viaţa în toate contradicţiile ei. Foucault vorbeşte de existenţa unor lupte “transversale” care nu se limitează la o ţară aparte şi nu sunt restrânse la un tip particular de guvernare politică sau economică.

Arta lui Tara (von Neudorf) cheamă la o revizuire radicală a tuturor prejudecaţilor legate de natura divină şi umană. Lucrările sale pot fi uşor asemuite cu scriitura bogată şi densă a lui Salman Rushdie, ca adevărate tapiserii medievale. Tara este în acelaşi timp, un mare artist şi un pastişor al propriei sale opere; este un critic perfect, refuzând totodată să devină aşa ceva; prea ambiguu pentru a se putea identifica cu altul (total diferit de el). Acest artist îşi execută maşinaţiile invizibile într-un stil perfect. Lucrările lui Tara necesită un privitor implicit, postulând nu un privitor, ci, paradoxal, un re-privitor, pe cineva care va simţi nevoia de a-l privi încă odată şi încă odată, obţinând de fiecare dată o satisfacţie distinctă, mai rafinată şi mai surprinzătoare.

Trans(a)gressive Millennium este o conversaţie continuă, despre lumea în care trăim şi despre locul nostru în ea. Arthur Danto avea să afirme: “Prin propria sa dezvoltare internă, arta atinge o fază în care contribuie la dezvoltarea internă a gândirii umane, care caută să ajungă la o înţelegere a propriei sale esenţe istorice? Arta a provocat o transformare a gândirii”7. Michel Foucault în cadrul unui articol ce se refera la răspunsul lui Kant dat la întrebarea Was ist Aufklärung? şi publicat în Berlinische Monatsschrift, în decembrie 1784, subliniază: “Kant descrie, într-adevăr, Aufklärung-ul ca momentul în care umanitatea va ajunge sa se folosească de propria ei raţiune fără a se supune nici unei autorităţi, or tocmai în acest moment Critica se dovedeşte necesară, deoarece ea are rolul de a defini condiţiile în care folosirea raţiunii este legitimă pentru a determina ce putem cunoaşte, ce trebuie să facem şi ce ne este îngăduit să sperăm.” Odată cu arta contemporană, cunoaşterea şi gândirea pătrund în artă, aşa cum aveau să pătrundă şi socialul şi politicul, după Jean- Jacques Gleizal. Edgard Wind în “Art et anarchie” consideră că arta are puterea dacă nu să distrugă statul, cel puţin să-l contrazică. Gilles Deleuze consideră că “a crea înseamnă a fi liber”, iar Foucault afirma că “?a contesta înseamnă a merge pînă în miezul gol unde fiinţa îşi atinge propria limită şi unde limita defineşte fiinţa”8.

Tara (von Neudorf) face artă din orice şi pe orice, utilizează hărţi vechi, refoloseşte cartoane şi planşe şcolare uitate; sau orice obiect găsit – oase de animale, plăcuţe de lemn cu numere, bucăţi de fier, şuruburi vechi etc. În cadrul unui interviu Tara declara: “Mă inspiră tot şi nimic”.

Parafrazându-l pe Baudelaire putem spune că Tara la ceasul când întreaga lume alunecă în somn el, dimpotrivă, se apucă de lucru şi o transfigurează. Transfigurarea aceasta nu este însă o anulare a realului, ci un joc anevoios între adevărul realului şi exerciţiul libertăţii; iar lucrurile “fireşti” devin astfel “şi mai fireşti”, iar cele “frumoase”, “mai mult decât frumoase”9, iar cele “ciudate” apar “înzestrate cu o viaţă entuziastă, precum sufletul autorului”.

Harta devine un instrument, o înşiruire de evenimente, un fundal şi totodată un link către un destin, o situaţie, o poveste, o istorie. Suprapunerea desenului peste suprafaţa existentă a hărţii sintetizează adesea ideea pe care Tara o percepe despre teritoriul supus discuţiei. Gilles Deleuze şi Felix Guattari afirmau : “Harta este deschisă şi poate fi conectabilă în toate dimensiunile sale, este detaşabilă, reversibilă, susceptibilă la modificări constante. Ea poate fi întoarsă cu susul în jos, de pe o parte pe alta, adaptabilă oricăror feluri de permutări; ea poate fi concepută ca o operă de artă, construită ca o acţiune politică sau ca o meditaţie.”10

O lume dominată de război, bombe, minciună, atacuri, jaf, sânge, atentate, terorism. Harta devine un teatru de război puternic mediatizat, spune o poveste despre victimă şi agresor, despre o lume murdară, pângărită, obligată să trăiască în ură şi laşitate.

Pablo Picasso afirma la un moment dat: “Nu pictez războiul pentru ca nu sunt unul dintre acei artişti care caută un subiect ca un fotograf, dar nu este niciun dubiu că războiul se află conţinut în lucrările pe care le-am pictat atunci?”11

Plăcuţele cu numere, găsite în bisericile săseşti din Translvania, reprezentând pe vremuri versete din Biblie, deconextualizate, îşi schimbă astăzi semnificaţia, şi în cadrul procesului creator, ca o profeţie, punctează evenimentele istorice ce au marcat existenţa omenirii. Cifra devine adesea literă, având propria identitate şi propria logică internă. Obsesia numărului, devine obsesia istoriei şi a religiei. Omul recent reinventează simbolul, recontextualizeaza istoria şi se foloseşte de trecut pentru a rescrie prezentul. O lume, în care istoria se confundă cu credinţa şi credinţa devine istorie. Plăcuţele cu numere descriu istoria singurătăţii şi a dispariţiei.

După 800 de ani de istorie, satele săseşti din Translvania au rămas goale, şcolile au fost închise şi singurele lucruri care stau mărturie timpurilor glorioase sunt bisericile. &In;n “Un veac de singuratate”, García Márquez scria: “? tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe vecie de nerepetat, căci semiţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dată o a doua şansă pe pământ”. Tara găseşte în aceste şcoli părăsite o serie de planşe educaţionale vechi. El începe să deseneze pe suprafaţa planşelor istoria acestor locuri, legendele, ultimii oameni rămăşi, bisericile. Tara se identifică complet cu planşa pe care o ia în stăpânire. Desenul se întrepătrunde cu cel existent dezvoltând o serie de încolăciri labirintice.

Pornind de la conceptul filosofic dezvoltat de Gilles Deleuze şi Félix Guattari în cadrul proiectului Capitalism şi schizofrenie (1972 – 1980), rizomul devine un termen folosit pentru a descrie o multiplicitate, cu intrări şi ieşiri non- ierarhice. Noua grilă de interpretare porneşte de la ceea ce Deleuze numea “imagini ale minţii”. Majoritatea desenelor sunt construite pe ideea multiplicităţii infinite. Fiecare desen poate fi conectat cu un alt element sau cu orice altceva. Se pot face analogii mentale infinite atât la nivel de imagine, cât şi la nivel de interpretare simbolică. Există, în creaţia lui Tara, un transfer continuu de elemente organice ce se transformă şi se metamorfozează, adesea, în cadrul unor adevărate maşinării artistice, ce descriu o lume haotică, cu rădăcini vegetative ce se multiplică la infinit.

Trans(a)gressiv Millennium este un fel de sociologie şi antropologie retrospectivă a delirului uman. Tara poate desena mai mult decât ne putem noi imagina. Tara se desfăşoară, în arii tot mai largi, în jurul aceluiaşi punct fix, lumea. Lumea cu nenumăratele ei întrepătrunderi relevă un “univers Tara”, în cadrul căreia fiecare lucrare luată la întâmplare, dezvoltă o organicitate şi o tonalitate unică.

Curator: Diana Dochia


1 Anthony Julius, Transgresiuni. Ofensele artei, ed. Vellant, Bucureşti, 2009, p. 6
2 Ibidem, p. 9
3 Ibidem, p.10
4 Ibidem, p.11
5 Michel Foucault, “Preface a la transgression” în Essai d’ego-histoire, ed. Gallimard, Paris, 1976
6 Anthony Julius, Transgresiuni. Ofensele artei, ed. Vellant, Bucureşti, 2009, p. 11
7 Arthur C. Danto, L’assujettissement philosophique de l’art, ed. le Seuil, Paris, 1993
8 Michel Foucault, “Preface a la transgression” în Essai d’ego-histoire, ed. Gallimard, Paris, 1976
9 C. Baudelaire, “III. Artistul, om de lume, om al mulţimilor şi copil” în Pictorul vietii moderne, antologie, traducere, prefata si note de Radu Toma, ed. Meridiane, Bucureşti, 1992, pp. 389.
10 Gilles Deleuze; Felix Guattari, Rhizom, Merve Verlag, Berlin, 1977
11 Lynda Morris; Christoph Grunenberg (ed.), Picasso. Frieden und Freiheit, Viena, 2010

Comunicat de presa – Tara _von Neudorf_ la MODEM, 2011