canada goose jacke parajumpers ugo parajumpers jas ugo canada goose uk moncler outlet

Naufragiul ultimei speranţe

Artist: Robert Bandi Sașa

Curator: Diana Dochia

23.05.2014 – 28.06.2014

Vernisaj: 28.05.2014, ora 20:00 în cadrul Nopţii Albe a Galeriilor, NAG#8

Mi-am tinut respiratia și am tușit invers.

M-am frecat de peretele strâmb de sub mine, uitând că sunt pe patul cu gratii. Împreună, continuăm să ne jignim. Ca să nu mai fim. Insistăm în moartea cu 3 apusuri. Sunt din nou la început. Nu ești binevenită hibernare.
Du-mă oceanule. Am îndrăznit a crede în ce nu se vede. Nu este nimeni acolo, doar niste freamăte de gunoaie în care tocmai caut . Dar și ele mint. Mă întorc și mă scarpină sub spate.

Am privit orizontul speriatului ger, etern, încercând să clădesc munţi. Dar a trebuit să întorc capul în refuzul ochilor și al meu.
Mă uit în jos și cerul se face scrum. Acum, că cearșaful se transformă în scrum, nu mai am unde să dorm. Toate săgeţile pentru iarna din sicriu s-au topit acum; nu mai sunt.

Prăpastie, te dau mie. Vântul îmi taie faţa dacă mă întorc de la tine. Prăpastie, sunt al tau. Nefast, zbor, smuls, agitat. Ca să cad sacadat în cada timpurilor cu un etaj. Apuse. Casa s-a darâmat. Sub pereţi mă confesez.
Mi-am scos cei doi ochi, acum furtuna are loc. Dar îi inlocuiesc cu trei turturi,pentru a păstra târziul niciodată anunţat. Viitorul este mereu cu un etaj mai sus, timp ce coboară cu o balustradă în spirală.

Speranţa marginală. Ultimul sezon fatal pe un clopot în formă de cadavru de cal pe care l-am bătut până faţa mi-a transpirat mintea sifilitică.
Trai în frig etern. Grai distors, descompus, într-un otrăvit eter. Amurg nedorit.
Te-am dezamăgit, frate sfârșit.

Ce rationament halucinant. Cu pumnii mereu strânși pentru,spre neant. Eșecul destinaţiei propuse cu oasele rupte, credul ca un măgar.
Aud cerșetorii pe acoperișul meu cum tropăie,dansând îngenuncheaţi, au venit fraţii să mă ia spre hoit.
Simt Vidul infinit, de-o holeră ce-mi îngenunchează sub coaste. În pustiu tot mai larg par. Umbrele calde. Nu simt când dispar. Dar aud psihoze, sunt. Tremur sub pielea speranţei năpârlite. Opt straturi și totuși vechi, primordial. Savant.
Evadez în tavan, spre ultimul ceas, să ard. Să mai cad. Să fiu cenușă, când mint că mă vei prinde. Mă uit sub tocul ușii și mă înec invers cu vechimea murdară a aceluiași adevăr. Sfârșitul, ultimul. Singurul. Fiul Soarelui are să piară.

Întâmpin pădurea abandonurilor cu o mie de canini. Moartea gândurilor. Podeaua cu noroi catamenic mă cheamă să mai stau pe acolo. Corbul uitării, trimful minciunii, trimful iernii. Soarele devorat în urletul adâncului. Nectarul putred cel mai gri, soarele nou nedorit, soarele gri. Nu mai ești. Noaptea eternă gaura din pernă. Crezul corupt, divin. Dragul meu, mâine malign.
Am baut din cele opt sticle ale celui mai ieftin și împutit rom. M-am învelit în podea, m-am ajutat de coate, pumnii îmi erau demult îndrăgostiţi de coma violentă ce am dedicat-o auto-flagerării lunii în cuptor. Și, toate vreau să le omor, pentru tine, tu, ultim dor. Ajuns în camera de 4 metri, am fost singurul pelerin, muscându-mă indignat de mâine, de mâini, știind că nu am să ajung. Am fost pelerinul spre naufragiul înmormântat în cer. Triumf.

Nu mi-e dor, să știi, de creierii scurși pe peretele tău. Au să ajunga nimfe într-o bună zi, dar mi-e tare foame și va trebui și pe ele să le mănânc. Înghit invers cu un picior în spatele ultimului, celui mai adânc. Stânca moartă sunt și, totuși, călătoresc, fără să mă vezi, fără să îmi termini setea cu valurile Styxului. Când am să pot oare să mă dărâm?
Și mă gâtui, și mă încânt, și mă gâtui, și mă încânt. Și te strig, Și mă îngân, și mă sting, și te încânt. Și mă îngrop, și mă târăsc, și mă ascund, și mă arunc, și mă putrezesc, și mă scurg. Mă întind pe trotuarul ultimului meu, uitat, dorit, amurg. Și cum copilul a fost răpit și lăsat rădăcinile-i să îmbătrânească. Și, cum are tâmplele digerate, le am și eu cu el. Mântuirea este anihilată, din nou. Cu greu, mă mai înfior.

Cadavră atmosferă! Te măriţi cu mine, în timp ce îmi dau în cap cu securea asta, ca să creez focul în luna gaură?Parcă suntem ieri, parcă suntem azi.

Plutind spre vechiul apus, cu scorbutul în braţe, ochii daţi peste ţărm și infinitul chip jupuit zâmbind, opus. Simţindu-mi ambiţia autistă, dulăii jumate om, jumate speranţă, jumate fazan, au pornit și ei după mine, mirosind a ceaţă împietrită.

Bandi Sașa Robert, artist

Comunicat de presa – Naufragiul Ultimei Sperante