Parajumpers sale Parajumpers sale http://www.unifem.ch canada goose sale http://www.canadagooseoutlets.be

Christ

Artist: Alexandru Rădvan

Curator: Diana Dochia

07.04.2011 – 07.05.2011

Vernisaj: 07.04.2011, ora 19:30

Secularizarea artei

“Niciun om căruia ursitoarea nu i-a dăruit la naştere spiritul divinei nemulţumiri faţă de tot ce există nu va descoperi vreodată ceva nou”.

Richard Wagner

Dacă este adevărat că artiştii au datoria de a reflecta societatea în care trăiesc, de a atrage atenţia asupra conflictelor şi absurdităţilor ce constituie această societate prin intermediul viziunilor lor, atunci înseamnă că societatea contemporană este una dintre cele mai ofertante. Posibilitatea de a resuscita şi rescrie istoria sacră apare de la David Salle la Damien Hirst, de la Jenny Saville la Matthew Barney, de la Mike Kelly la Hiroshi Sugimoto, constituind una dintre cele mai semnificative noi preocupări ale artei contemporane.

Problema spiritualităţii în cadrul artei moderne şi contemporane reprezintă o temă amplă de cercetare şi interogare. Văzută ca triumf al raţiunii, ca rezultat al capitalismului şi industrializării, modernitatea este cadrul în care sentimentul de alungare a divinului devine din ce în ce mai prezent. Modernismul a pătruns în cultura creştină vestică odată cu dorinţa de a pune sub semnul întrebării dogma bisericească. Artiştii, eliberaţi de dogmele religioase, îşi construiesc propriul program artistic în conformitate cu tumultul lor spiritual interior. Cu alte cuvinte arta lor devine autonomă şi extrem de individualizată, supusă propriei viziuni tiranice interioare. Apare în acest moment dorinţa şi necesitatea exploatării unui sacru ce, pe măsura trecerii timpului, devine din ce în ce mai laic. Laicizarea aceasta prinde reverberaţii multiple în cadrul postmodernităţii şi deschide noi căi de interogare şi cercetare în cadrul artei contemporane a secolului al XXI-lea.

Oamenii consideră anumite persoane, locuri, timpuri şi lucruri ca fiind sacre. Prin arta contemporană se încearcă înţelegerea Când, Unde, De Ce şi Cum au apărut aceste consideraţii. Alexandru Rădvan se întreabă, îşi pune probleme, chestionează dimensiunea umană a divinului. Christos – Omul ne este redat de Alexandru Rădvan în toată umanitatea sa. Rădvan nu contestă existenţa lui Christos sau dimensiunea lui divină, ci pune în discuţie contextul actual în care Christos, Fiul lui Dumnezeu, este perceput şi înţeles de către oamenii secolului al XXI-lea.

Theodor Adorno în Minima Moralia considera că “Fiecare operă de artă este un delict necomis” 1, iar Alain de Botton în lucrarea Consolările filosofiei afirma: “Ceea ce este considerat anormal într-un grup la un moment dat poate să nu fie apreciat astfel întotdeauna. Putem încălca graniţe în mintea noastră”2. Această încălcare a graniţei este definită de Michel Foucault ca transgresiune. Transgresiunea depăşeşte şi nu încetează a reîncepe să depăşească o limită. Acest joc cu limita apare extrem de bine conturat în demersul artistic al lui Alexandru Rădvan. Rădvan nu opune nimic faţă de nimic, nu face să alunece nimic în jocul deriziunii şi nu caută să clatine soliditatea fundamentelor. Nu este nimic negativ în opera lui Rădvan, la fel cum nu este nimic negativ în transgresiune. Alexandru Rădvan pune în discuţie creştinismul şi modul în care societatea contemporană se raportează la valorile creştine. Este vorba de o abordare gravă în care chestionarea dimensiunii umane coboară în cele mai adânci sondări ale sinelui. O viziune sfâşietoare a unei lumi dezordonate, în care mitul a decăzut din drepturi.

Geoffrey Hartman scria că “literatura şi arta contemporană au o libertate de expresie aproape totală. Atunci când intervin reguli sau norme, acestea au mai ales rol de florete în scopul de a fi încălcate. Primul meu gând, astfel, este că nu există limite în reprezentare, chiar şi atunci când este vorba despre Shoah, ci doar limite de conceptualizare”3. Artistul Alexandru Rădvan face o critică şi în acelaşi timp emană o viziune plină de compasiune faţă de subiectul vizat. Nietzsche era de părere că în morală au loc reajustări continuue în funcţie de contextul în care o operă ia naştere şi de modul în care această operă este receptată. Problema receptării artei contemporane este una extrem de sensibilă. Receptarea artei contemporane este angajantă şi angajatoare. Este o provocare la nivelul gândirii, este o rescriere a unei noi umanităţi în cadrul unei noi societăţi.

Rolul artei este acela de a învinge tabuuri şi prejudecăţi sociale. “Cred în capacitatea imaginilor de a povesti. Cred că pictura este un fenomen viu, care nu se poate aborda cu circumspecţie şi cu atenţie, ci total, fără grijă că s-ar putea să ieşi şifonat din această confruntare. Ca într-o bătaie”, mărturisea Alexandru Rădvan. Scriitorul Bell Hook nota: “Arta, în special pictura, era pentru mine un domeniu în care orice graniţă impusă putea fi transgresată”4. Reacţiile noastre ca privitori pot fi contradictorii: uimire, incitare, respingere, entuziasm, consternare.

Curator: Diana Dochia


ADORNO Theodor, Minima Moralia. Suhrkamp: Verlag, 1951
BOTTON Alain De, Consolările filosofiei, Londra, 2001.
JULIUS Anthony, Transgresiuni. Ofensele Artei, Vellant: Bucureşti, 2008, pg. 263.
HOOK Bell, Arta la care mă gândesc: Politici vizuale, New York, 1995.

Comunicat de presa – Christ, Alexandru Radvan