canada goose jacke parajumpers ugo parajumpers jas ugo canada goose uk moncler outlet

7 Parallel 7

Artiști: Bernard Ammerer (Austria), Marius Bercea (România), Bernhard Buhman (Austria), Suzana Dan (România), Markus Dressler (Austria), Markus Proschek (Austria), Alexandru Rădvan (România), András Szabó (România), Sorin Tara (România), Iv Toshain (Austria), Simona Vilău (România), Iuliana Vîlsan (România), Klaus Wanker (Austria), Letizia Werth (Austria)

Curator: Diana Dochia (România) și Ileana Dubovan (Austria)

10.04.2008 – 18.05.2008 București / 04.09.2008 – 04.10.2008 Viena

Vernisaj: 10.04.2008 la ora 18:00 la Galeria ¾ Gallery (Teatrul Național București) / 04.09.2008 la 19:00 la MOYA Viena (Museum of Young Art Viena)

Proiectul este organizat de Anaid Art Gallery în colaborare cu Muzeul de Artă Contemporană București (MNAC)  și Museum of Young Art Viena (MOYA)

7 parallel 7, linii paralele

Pentru expoziții cu acest format „7parallel7” este gândită în termenii unei paralele: 7 perspective ale unor artiști tineri din una dintre țările vechiului Bloc de Est sunt puse în paralel cu lucrări ale 7 artiști din Austria.

Potrivit geometriei euclediene, paralela constă în cel puțin o linie dreaptă într-un plan fără niciun punct comun – cu excepția intersecției la infinit. Între cele două linii există un inter-spațiu (care face diferența dintre o linie paralelă și una dreaptă) care evidențiează autonomia și independența celor două linii. De asemenea, vedem că fiecare linie depinde de cealaltă ca paralelă, drept urmare, ele alcătuiesc o singură entitate. Mai mult decât atât, converg în aceeași direcție.

Ținând cont de aceste asocieri cu geometria paralelelor: există vreo interacțiune între subiectele tinerilor artiști din Blocul de Est și Austria? Există elemente care pot fi transferate?

În expoziția de față, „7 parallel 7 – Romania – Austria 2008” pe prima linie paralelă sunt poziționați cei 7 tineri artiști din România.  Pe cealaltă sunt lucrările celor 7 artiști din Austria. Chiar nu există puncte comune în această confruntare precum întâlnim în geometria paralelelor?  Dacă există puncte de intersecție, care sunt acestea? În ce sens este arta românească autonomă, cât de independentă este arta tinerilor artiști din Austria? Care sunt elementele diferențiatoare, dar cele comune? Există direcții și mișcări comune?

Gândiți-vă la aceste asocieri împrumutate din paralela euclidiană pentru a afla cum cineva poate decide să stea între cele două linii și să compare lucrările ariștilor români cu cele ale artiștilor din Austria. Putem de asemenea să urmărim prima line pentru a inspecta lucrările românilor mai întâi. După ce am facut acest lucru, putem face același lucru și cu lucrările artișilor din Austria. Recomandăm folosirea celor două metode deoarece problematicile existenței și a semnificației unei culturi regionale specifice sunt la fel de importante ca cele privind existența și semnificația elementelor unificatoare, a unei posibili unități a Europei.

Scopul acestei expoziții este acela de a obține o concluzie. Cu toate acestea, formatul expoziției „7 parallel 7” nu elimină niciodată importanța și valoarea fiecărei lucrări în parte ca o creație artistică în contextul istoric precum și a artistului ca individ.  Proiectul se focalizează pe compararea imaginilor și încercarea de a le plasa în contextul istoriei artei implicând dimensiunile sociale și socio-politice. Din punct de vedere artistic, această expoziție contribuie la discuția europeană privind unitatea și varietatea într-o Europă comună și diversă într-o eră a globalizării.

O confruntare a artei din fostul Bloc de Est cu cel din Vest creează un canal de comunicare între părți, relații animate, asistă la clarificarea și susține în mod activ schimbul și îmbogățirea, sau mai bine zis, consensul și înțelegerea mutuală. Și acesta nu este singurul benficiu potențial rezultat din confruntarea paralelelor, ci reprezintă un beneficiu și pentru orice altă parte implicată, sau mai bine zis, pentru fiecare vizitator al expoziției. Aceste contribuții substanțiale se pot face prin artă și, într-adevăr, acesta este scopul acestei expoziții.

Kolja Kramer, Director MOYA, Viena

Există la noi o întârziată tensiune artificială, de un anume radicalism, care contestă sau chiar condamnă o tehnică artistică tradiţională – pictura – în favoarea noilor media, considerate mai propice unei expresii artistice sincrone cu contemporaneitatea.

Personal cred că această percepţie deterministă a relaţiei dintre mijloace şi rezultate este inadecvată şi chiar pernicioasă. O judecată echilibrată, o analiză scutită de preconcepţii pot atenua, dacă nu evacua acest gen de parti-pris violent. De altfel, expoziţia tinerilor artişti din Bucureşti şi Viena e un argument convingător în acest sens. Bineînţeles, există un registru variat în felul în care aceşti artişti se raportează la actualitate. Ce mi se pare important este că artişti din generaţia tânără recurg cu dezinvoltură la mijloacele picturii pentru abordări îndrăzneţe şi că prin lucrările lor ei pot dialoga, uneori polemic, cu superstiţiile tehnicii picturale, fără a renunţa la posibilităţile ei, demonstrând că ea nu şi-a pierdut vitalitatea. Pictura lor e nu o dată ironică şi auto-ironică, ea poate suscita – pentru a le persifla – la fel de bine teme mitologice sau iconografia kitsch, ea se mişcă de la invenţia formală neaşteptată cu aluzii la banda desenată sau animaţie la formule amintind de suprarealism, dar e ocazional capabilă să fie mai radical inventivă, atât în teme, cât şi în mijloace.

Mi se pare că iniţiativa MOYA de a organiza o astfel de expoziţie sub forma unui dialog internaţional poate deveni mai mult decât un prilej de a reflecta asupra virtuţilor sau limitelor unei tehnici, făcându-ne să descoperim noi talente şi – poate – noi perspective.

Mihai Oroveanu, Director MNAC, București

Infinit: Un dialog între picturi

În ultimul deceniu, așa-zisul fenomen „Nueu Leipziger Schule” sau arta contemporană chineză cu stele căzătoare precum cea a lui Zhang Xiaogang a condus în cele din urmă la o conștință de sine „Slow Art” și a realizărilor sale tehnice. Gerd Harry Lybke,  susținător al faimosului artist din Leipzig, Neo Rauch, oferă o explicație: „La un moment dat vizitatorii muzeului pur și simplu au obosit să privească video-ul de douăzcei de minute și de faptul că ar putea fi văzuți drept filisteni pentru că nu au putut să vizioneze până la capăt”. Alții fac o analogie cu „reîntoarcerea la ordinea anilor 1920 și la momentul în care insecuritatea vine ca un declanșator pentru tendința actuală spre figurativ. În orice caz, Neo „Neue Sachlichkeit”, realismul magic, realismul cinic și o serie de alte „isme” ale tendințelor actuale figurative în artă s-au dovedit a fi instrumente adecvate pentru arta în contemporaneitate, depășind astfel, statutul de simpla tendință.

Având aceste lucruri în minte, am invitat tineri artiști din România și din Austria pentru a purta prin arta lor din ultimii trei-patru ani un dialog. Ne-am ferit în mod conștinet de a face liste cu catalogări precum „cei mai buni”. Exceptând calități precum deschidere, curiozitate, zbucium și interogări, am ales șapte pictori contemporani din fiecare din cele două țări care au fost capabili să arate un Weltanschauung coerent și care au dat dovadă de diversitate în modul de aborda pictura ca mediu și ca soluție figurativă. A fost interesant să vedem cum tradiția și contextul istoric s-au dovedit a fi responsabile pentru alergii, preferințe sau nevoi de a recupera rămășițe din aceste două țări – una încă expusă tranziției și proceselor de autodefinire, cealaltă trecând deja prin asta. Cartografierea proceselor „regionale” și a posibilelor elemente specifice în spațiul cultural european într-o lume în pericol de pierdere a diversității ca urmare a globalizării, nu vizează doar soluții stilistice, dar, de asemenea, o analiză socio-politică și a imaginii omului de față, în special a eroului urban postmodern și a mediului său.

Adeseori, artiștii austrieci au o perspectivă sobră a societății și a protagoniștilor acesteia care sunt uneori – ca în lucrările lui Klaus Wanker, victime ale izolării și goliciunii ascunse în spatele fațadei idilice a societăți prospere. Într-o lume în care narcisismul auto-promovării și al identității este determinat de publicitate și de manipulare mass-media, așa sunt și personajele – împărțite între idealizare/eroism – sugerat de sfumato – și anonimat. Tinerii lui Bernard Ammerer  construiesc un contrast cu această răceală tristă, deoarece aceștia fac o impresie dinamică în timp ce sunt plasați într-un cadru obscur, iritant pentru vizitator. Cele mai multe dintre aceste povești dramatice – care ar putea fi continuate în mintea privitorului – au fost inspirate de ședințele foto, dar principalul punct de interes este oscilația observării și cea de a fi observat. Letizia Werth are ca punct de pornire fotografii vechi pentru prezentarea unor „momente înghețate” ale realități perisabile, care aparțin în prezent unei „memoria colectivă”.

În societatea noastră definită de mass-media suntem expuși la o iconografie alimentată de o producție de imagini, în care, desenele animate, tv-ul, reclamele și internetul coexistă cu reproduceri din istoria artei. Artiștii contemporani pot/nu vor evita acest potop de imagini, dimpotrivă, ei doresc un schimb liber cu ea. Astfel, elemente ale unui limbaj vizual ca al lui Van Ryck, de exemplu, Renașterea, manierismul sau suprarealismul sunt adesea folosite ca puncte de pornire. Mergând dincolo de copierea istorică, Bernhard Buhmann folosește în mod conștient anacronisme în portretele sale ale picturilor contemporanilor săi pline de virtuozitate și dramatism explicit. Subiecte precum interfețe care curg, până la abstracție și suprarealism sunt puse sub semnul întrebării în noua serie de picturi a lui Markus Proschek. Folosind „noua pictură în aer liber”, ca un punct de plecare, Markus Dressler relativează și sabotează realitatea – prin pisicile sale gigantice – într-un mod poetic ironic. Lumea controversată a lui Iv Toshain este un comentariu la societatea de astăzi. În același timp, agresivă și vulnerabilă, munca ei unește cu o dinamică sentimentalismul propriu și kitsch-ul, utopia și pericolul, realistul și virtualul.

Ileana Dubovan, Art Project MOYA, Viena

Lumi paralele

După anii 1980 marcaţi de „moartea artei”, „moartea esteticii”, „a filosofiei”, „picturii”, anii 1990 aveau să repună în discuţie toate aceste concepte şi nu numai că arta nu a murit, dar ea avea să se întoarcă cu o virulenţă uimitoare şi să îşi recapete drepturile. Anii 1980 puternic marcaţi de critica instituţională aveau să fie urmaţi de  boom-ul muzeelor de artă contemporană al anilor 1990. La începutul secolului XXI pictura figurativă va fi din ce în ce mai puternic afirmată şi asumată. Noua generaţie de artişti români apărută după anii 1990 va contura prin intermediul întrepătrunderii cu Noile Media şi a efectului globalizării, un discurs bine definit prin mixarea elementelor, ce vor da naştere unor înnoiri la nivelul tematicii, limbajului şi receptării. Noua generaţie de artişti români avea să se detaşeze de clişee, având curajul să afirme dimensiunea socială, politică şi economică a artei. După o lungă perioadă de adormire, noua generaţie avea curajul să descrie, să critice, să ia atitudine faţă de lumea în care trăieşte şi cu care se confruntă. Figurativul avea să devină un instrument în cadrul acestei arte epurate de convenţii şi canoane. O nouă realitate se instaurează, invadată şi contaminată cu imagini preluate din media, cu scene din viaţa cotidiană, din sfera socială şi politică, conturând o nouă Românie, sfâşiată între ce a fost şi ce va fi, o societate în schimbare, într-o perpetuă tranziţie.

„7||7” cartografiază două spaţii geografice, două societăţi, două mentalităţi, două medii de dezvoltare diferite, ce construiesc o singură viziune în cadrul unei Europe Unite, a unei societăţi globalizate. Reunind patrusprezece personalităţi artistice alese pe ideea de asemănători, dar totuşi diferiţi, expoziţia pune în discuţie şi problematizează societatea contemporană. Fie că este vorba de o interogare a religiei şi a adevărului absolut ca în lucrările lui Alexandru Rădvan, fără a lansa o ideologie sau a impune judecaţi de valoare; fie că este vorba de hărţi vechi pe suprafaţa cărora Tara intervine resuscitând evenimente din trecut, dar şi având reacţii faţă de conflictele actuale, se afirmă nu puterea de a schimba societatea, ci curajul şi libertatea de a descrie lumea în care trăim şi de a-i sublinia neajunsurile.

Fotografia devine adesea un mijloc de interpretare al imaginii în cadrul picturii figurative. Având ca punct de plecare fotografia sau imaginea prelucrată digital, András Szabó şi Marius Bercea vor dezvolta două parcursuri artistice diferite atât la nivelul de reprezentare al imaginii, cât şi la nivelul tematicii. Lucrărilor hiperrealiste ale lui András Szabó, ce conturează adesea episoade dintr-o lume plasată la limita dintre real şi ireal; i se opun lucrările lui Marius Bercea conturate prin elemente neo-expresioniste grevând adesea plăcerea senzorială a texturilor.

Mixând elemente din lumea de azi şi fragmente dintr-o lume de mult uitată, Iuliana Vîlsan descrie propria poveste. Visul capătă dimensiuni psihanalitice sondând cele mai îndepărtate unghere ale inconştientului. Simona Vilău este preocupată de integrarea mitologiilor în arta contemporană, de reinterpretarea mitului şi  recontextualizarea lui. Lucrările Suzanei Dan vor decripta imaginea super eroilor din benzile desenate sau intervenţia pe pânze pictate prin suprapunerea de texte şi imagini.

Curator Diana Dochia, Anaid Art Gallery, București

Comunicat de presa – 7 parallel 7 – 2008