Anaid Art Gallery împlineşte 5 ani de activitate
Joi, 8 octombrie 2009, ora 19:30 va avea loc la ANAID ART GALLERY expoziţia aniversară “5 ANI DE ARTĂ CONTEMPORANĂ LA ANAID ART GALLERY”. Expoziţia se doreşte a fi o trecere în revistă a tuturor proiectelor expoziţionale întreprinse de Anaid Art Gallery în cei 5 ani de activitate.
Povestea noastră începe acum 5 ani.
5 ani cu bune şi cu rele, cu colaborări fructuoase şi cu despărţiri inevitabile.
5 ani în care am oferit publicului o părticică din însemnata artă contemporană românească.
5 ani de perseverenţă, creativitate, muncă, aprecieri, dorinţe, împliniri, dezamăgiri, constanţă, luptă, dinamism, noutate.
5 ani pentru care le mulţumim:
- în special artiştilor cu care am colaborat pentru că există şi creează,
- curatorilor şi criticilor de artă pentru că au scris,
- presei pentru că ne-a fost alături,
- partenerilor care ne-au susţinut de-a lungul acestor ani,
- colecţionarilor pentru că au înţeles şi au achiziţionat operele de artă,
- echipei Anaid Art Gallery
- şi nu în ultimul rând publicului fără de care munca noastră nu s-ar justifica.